sâmbătă, 19 aprilie 2014

Dionisie Romano

1806, iulie, 29:  Se naşte, la Sălişte - Sibiu, DIONISIE ROMANO (1806-1873) - cărturar, episcop, înfocat revoluţionar. Dimitrie, după numele de botez, s-a remarcat în decursul vieţii sale printr-o laborioasă activitate pedagogică şi culturală încununată cu alegerea sa ca membru de onoare al Academiei Române. Rămas orfan la 15 ani, s-a călugărit la Mănăstirea Neamţ luându-şi numele de Dionisie. La Neamţ se iniţiază în tainele tipografiei, dar pleacă la mănăstirea Antim din Bucureşti. Urmează cursuri la Colegiul Sf. Sava, precum şi un curs normal pentru pregătirea învăţătorilor. În acelaşi timp lucrează ca zeţar în tipografia Curierului Românesc de la Cişmeaua lui Mavrogheni, a lui Heliade Rădulescu. E hirotonisit diacon de către Ilarion al Argeşului, care îl ajută să înveţe franceza şi greaca. În anul 1832 este chemat la Buzău de către episcopul Chesarie şi numit profesor la „Şcoala Naţională”, prima şcoală în limba română. A fost unul din precursorii învăţământului românesc şi ctitor de şcoală românească la Buzău. A fost şi profesor la şcoala de grămătici a Episcopiei şi director al tipografiei. A tipărit, în câteva ediţii, un abecedar românesc, iar în perioada 1837-1838 s-a tipărit „Biblioteca tinerilor începători sau Întîiele cunoştinţe”, cărţi cu elemente de aritmetică, informaţii despre univers, monede, măsuri şi greutăţi etc. În anul 1838 înfiinţează pe lângă şcoala naţională şi un curs normal unde erau pregătiţi viitorii învăţători pentru şcolile din sate. În 1840 constituie şi o bibliotecă având statut de bibliotecă publică. A fost şi revizor şcolar, iar în perioada 1839-1840, în colaborare cu Gavriil Munteanu, directorul seminarului, editează „Vestitorul bisericesc”. Articolele publicate aici au fost adunate în volumul „Principii generale de înţelepciune şi datoriile tinerilor”, apărut în 1871. Director al Seminarului Central din Bucureşti, se implică în evenimentele revoluţionare de la 1848 şi este înlăturat din învăţământ, arestat şi eliberat din lipsă de probe. În preajma Unirii Principatelor se află la Iaşi, unde desfăşoară atât activitate culturală, cât şi unionistă. Este numit locotenent de episcop la Buzău unde, pe lângă activităţi gospodăreşti, va îndruma şi tipărirea unor lucrări ecleziastice sau pentru uzul şcolilor. Lui i se datorează amenajarea primului parc al oraşului, în faţa Episcopiei. La schitul Nifon înfiinţează o şcoală pentru copiii din satele vecine, pune bazele viitorului spital, se ocupă de captarea izvoarelor minerale din zonă. Numit în Consiliul Instrucţiunii Publice, se va ocupa de elaborarea legislaţiei privind învăţământul public şi va introduce în programa seminariilor studiul limbilor franceză şi latină şi al muzicii vocale. În anul 1865 este episcop de Buzău, până la 18 ianuarie 1873, când se stinge din viaţă. Biblioteca vastă a lui Dionisie Romano a fost donată Societăţii Academice Române, o parte în timpul vieţii, restul după moarte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu