Basil Iorgulescu

1847: Se naşte, la Câmpulung-Muscel, BASIL (BAZIL) IORGULESCU (1847-1904) - geograf, literat istoric, sociolog, personalitate de seamă în istoria învăţământului şi culturii locale. Fiul preotului Iorgu Savu de la Biserica Şubeşti din Câmpulung-Muscel. urmează un an la „Şcoala de Medicină” a lui Carol Davilla, apoi este elev la seminar (1862-1869). În anul 1869 participă la concursul pentru ocuparea unei catedre în învăţământ şi, prin ordin al ministrului Instrucţiunii, este numit profesor la Gimnaziul din Buzău. Va rămâne 34 de ani, din care 24 a fost director. Pe lângă preocupările administrative legate de construcţia unei clădiri corespunzătoare şi dotării ei cu mobilier adecvat, material didactic şi manuale în conformitate cu programa de studiu, a fost interesat şi de cercetarea istoriei şi geografiei locale, rezultatele concretizându-se în primul manual de „Geografia judeţului”, pentru cl. a II-a primară. În anul 1883 tipăreşte „Istoria sacră pentru usul şcoalelor secundare”, în 1879 litografia prima hartă a judeţului, tipărită la Paris în anul 1892, împreună cu harta oraşului şi a împrejurimilor sale. A realizat planul topografic al oraşului Buzău (1881), dar cea mai valoroasă lucrare de referinţă până astăzi rămâne „Dicţionar geografic, statistic, economic şi istoric al judeţului Buzău”, tipărit în anul 1892 şi premiat de „Societatea Geografică Română” cu premiul „Ioan Fătu”. A mai publicat articole despre evenimentele revoluţionare de la 1848 în judeţul Buzău, despre mănăstirea Ciolanu, balada Gheorghelaş şi obiceiuri de nuntă, un document despre târgul Buzău la anul 1812. Ca animator cultural, Basil Iorgulescu îşi leagă numele de înfiinţarea primei biblioteci, cea a gimnaziului (1873), care, din 1893, catătă regim de bibliotecă publică. La 12 dec. 1893 înfiinţează filiala Buzău a Ateneului, al cărui preşedinte a fost. În 1895 organizează prima colecţie muzeală. A îndeplinit şi funcţia de secretar al Societăţii pentru învăţătura poporului român, pentru întreaga activitate fiind recompensat cu medalia „Bene merenti”. În şedinţa din 30 martie 1891 este propus membru coresponent al Academiei Române, iar în 1899 este inclus în comisia de programe a Ministerului Instrucţiunii. Internat într-o casă de sănătate din Bucureşti, moare la 2 aug.1904.